biserica dublin

Our Lady of Lourdes Church,

Sean McDermott Street

Femeie, “surpriza” lui Dumnezeu!

Postat pe data de de către Pr.Eugen, în Categoriile: Articole, Generale

Atunci când Dumnezeu l-a creat pe bărbat, a pus în el forţă, curaj, determinare, calităţi care se văd indiferent din ce unghi te-ai uita. El mută munţii, construieşte poduri, drumuri, taie lemne din pădure, taie porcul de Crăciun, urcă pe înălţimi, aşa cum tot el coboară în adâncul pământului pentru a-i scotoci bogăţiile.

În schimb, ca şi cum nu ar mai fi avut nimic de creat, nici măcar nu a intrat în proiectul lui Dumnezeu încă de la început, femeia, şubredă pe dinafară, lipsită de forţă şi de vigurozitate, indiferent din ce unghi te-ai uita, uimeşte prin ceea ce are în interior.

Ca să înţelegi că este plină de gingăşie trebuie să te apropii de ea cu sfială. Nu vei înţelege niciodată că e plină de farmec, dacă o priveşti ca pe un obiect, aşa cum nu vei şti niciodată că e plină de intuiţie, dacă nu realizezi că poate să facă zeci de treburi deodată. N-o vei preţui niciodată ca pe cea care poartă viaţa, dacă nu ştii ce înseamnă viaţa. Nu vei experimenta niciodată tandreţea ei, dacă n-ai înţeles ce înseamnă iubirea, iubirea adevărată, acel ceva prin care Dumnezeu ne-a trimis pe toţi în lume şi pentru care a investit în noi…

Oricât de hulită ar fi femeia, oricât de batjocorită şi oricât de cicălitoare ar fi, cu toţii ne-am născut dintr-o femeie, o femeie căreia, poate la niciun an, poate după un an, am început să-i spunem “mamă”, deşi pe buletin nu o chema aşa.

Nu am plătit-o ca să ne aducă în lume, aşa cum nu am plătit-o ca să ne crească. Nu am întrebat-o niciodată ce au însemnat cele nouă luni pe care le-am petrecut în sânul ei, deşi ea încă îşi aminteşte fiecare clipă, fiecare picior pe care i l-am tras, fiecare semn pe care i l-am dat “strigând” că ne este foame şi sete, că vrem la aer şi mai ales, că vrem anumite mâncăruri şi nu altele. Iar durerile naşterii, acel moment în care fiecare dintre noi am văzut lumina zilei, noi nu le vom şti niciodată, pentru că Dumnezeu în gingăşia lui le-a transformat mai apoi în momente de bucurie. Poate că nu vom şti niciodată trăirile pline de emoţie în faţa primilor noştri paşi, a primelor căzături, a fiecărui centimetru pe care îl adăugam la înălţimea noastră, aşa cum nu vom şti nici litrii de lapte pe care i-am supt sub privirea plină de bunătate a ei.

Ea era serioasă când ne învăţa să facem semnul sfintei cruci, chiar dacă noi credeam că e doar o modalitate prin care încerca să ne distreze. Iar când ne-o arăta şi ne vorbea despre Maria, Mama lui Isus, credeam că e doar o păpuşă mai mare.

Era serioasă când ne spunea că “acolo” nu avem voie, cu toate că noi şi mai abitir, mergeam mai ales acolo.

Femeia, soţie şi mamă, soţie de om simplu sau de personalitate, mamă de preot, de soră sau de copii obişnuiţi, femeie, “surpriza” lui Dumnezeu pentru creaţie, pentru bărbat şi pentru fiecare copil în parte, rămâi ceea ce a intenţionat Creatorul: un ajutor pe potriva bărbatului, mama celor vii, purtătoarea vieţii, leagănul vieţii, laboratorul iubirii, dar mai presus de toate, fii şi rămâi mamă, persoană consacrată, rămâi “surpriză”…

Te preţuim!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei