biserica dublin

Our Lady of Lourdes Church,

Sean McDermott Street

Gânduri de lumină de departe

Postat pe data de de către Pr.Eugen, în Categoriile: Articole, Comunitatea Noastră, Generale

 

De-a lungul drumurilor europene pe care le-am străbătut mi s-a dat să întâlnesc nenumărate persoane cu fel şi fel de idealuri. Un lucru îmi este clar: viaţa este o chestiune de raport. În afara raportului noi nu putem fi, nu putem trăi. A fi înseamnă a fi în relaţie şi a fi în relaţie constituie însăşi existenţa. Existenţa în afara raportului nu ar avea semnificaţie. Orice persoană întâlnită şi orice eveniment din viaţa noastră pe care le-am atras au avut unicul scop de a ne învăţa o lecţie. Mă întreb câţi dintre noi nu alergăm după lauri, grade şi titluri academice. Sigur, cu trecerea timpului, ocupăm poziţii cât mai înalte, credem că totul este sub control… Dar apoi? La ce ajută toate acestea dacă înlăuntrul nostru s-a înrădăcinat atâta nefericire şi frica de a pierde ceea ce avem devine tot mai mare. Şi dacă viaţa este mereu schimbătoare, atunci controlul nu este decât o iluzie deşartă, nu-i aşa?

Cum mulţi dintre noi suntem fascinaţi mai mult de ramă şi aspectele exterioare decât de tablou şi pictura în sine, mă întreb dacă frica şi iluziile nu fac altceva decât să ne îndepărteze şi mai mult de misiunea şi vocaţia noastră adevărată. De ce suntem nefericiţi când nu putem avea ceea ce vrem?

Vrem să fim iubiţi pentru că nu iubim. În momentul în care iubim cu adevărat problema dependenţei nu mai există. Poate ar fi mai bine să încetăm a ne preocupa dacă există cineva care să ne iubească. Atât timp cât pretindem să fim iubiţi, nu există iubire în noi. Dar dacă inimile noastre ar fi pline de iubire atunci nu am cere să fim iubiţi. A iubi însemna a da fără a cere nimic în schimb. Putem fi foarte inteligenţi, să trecem toate examenele, să ajungem la o poziţie înaltă, dar dacă de tineri nu avem această sensibilitate, acest sentiment de iubire simplă, de a privi cu dragoste tot ce ne înconjoară, atunci inima noastră va fi goală şi vom fi nefericiţi tot restul vieţii.

Iar dacă privindu-te te compar cu cel din trecut sau te condamn pentru ceea ce eşti, iarăşi nu poate fi vorba de iubire, nu-i adevărat? Căci dacă eu condamn pe cineva nu-l voi înţelege niciodată. Adevărata bogăţie a vieţii constă într-o extremă simplitate interioară, aceasta la rândul ei fiind cea care şlefuieşte sensibilitate. A fi sensibil înseamnă a căuta mereu adevărul şi nu-l putem găsi decât atunci când “eu-l” şi pretenţiile sale sunt puse deoparte. Şi dacă lumea o formăm noi, relaţiile dintre voi şi mine, fiind deschişi la tot ceea ce se cheamă viaţă, la un moment dat tot ce-i în jurul nostru se transformă. Numai când se produce această transformare vom şti ceea ce este iubirea, iertarea, Dumnezeu. Cu puţin timp în urmă fiecare am trăit sărbătoarea morţii şi învierii lui Cristos. Cred că această sărbătoare ne invită să trăim viaţa în mod intens şi fără a rămâne prea mult prizonierii amintirilor, să trăim clipă de clipă viaţa cu toate surprizele ei fără să ne lăsăm purtaţi de valul iluziilor deşarte. Numai trăind în prezent şi iertând putem atinge eternitatea.

Este ca şi cum noi am ieşi din tunelul interior al dependenţelor acumulate în timp şi ne-am găsi deodată în plină lumină. Atunci nu ne vom mai întreba ce este iubirea, lumina…Va fi o experienţă directă a ceea ce este adevărul, iar noi nu vom fi altceva decât eterne izvoare de lumină transformând în iubire tot ce întâlnim, de-a lungul drumurilor europene.

Baron Benoni Robu (Dublin)