biserica dublin

Our Lady of Lourdes Church,

Sean McDermott Street

Miercurea cenușii

Postat pe data de de către Pr.Eugen, în Categoriile: Articole, Religioase

         Se observă că una dintre zilele de peste an care strâng foarte mulţi credincioşi este Miercurea Cenuşii. Deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulţi oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcaţi pe frunte cu semnul crucii cu cenuşă. Chiar şi oamenii care vin rar la Biserică peste an fac efortul de a veni în Miercurea Cenuşii. Cum a devenit această practică o parte atât de importantă pentru atât de mulţi credincioşi?

        Miercurea Cenușii este, pentru credincioșii romano-catolici, prima zi a Postului Mare.

Denumirea „Miercurea Cenușii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie (palmier, măslin sau de alt arbore) sfințite cu ocazia Floriilor de anul trecut, ramuri care au împodobit icoanele și statuile din casele catolicilor timp de aproape un an, să fie aduse la biserică spre a fi arse. Multe parohii îi invită şi astăzi pe credincioşi să vină cu aceste ramuri de palmier la biserică, înainte să înceapă Postul, pentru un ritual de ardere a acestor ramuri după Liturghie. Cenușa lor se folosește la ieșirea de la slujbă, presărându-se pe fruntea credincioșilor, în timp ce preotul spune: „Adu-ți aminte, omule, că din țărână ești, și în țărână te vei întoarce” (Geneza, 3,19), cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din rai.

        Biserica Ortodoxă nu are tradiția impunerii cenușii, însă duminica intrării în post, numită Duminica izgonirii lui Adam din rai, face trimitere la același text, ca și cel folosit în Biserica Romano-Catolică (Geneza, capitolul 3).

        Întrebuinţarea liturgică a cenuşii îşi are originile în timpurile Vechiului Testament. Cenuşa simbolizează doliul, moartea şi pocăinţa. De exemplu, în Cartea Esterei, Mardoheu şi-a pus pe el sac şi cenuşă când a auzit de decretul regelui Artaxerxe (485-464 î.C.) al Persiei ca să fie omorâţi toţi evreii din imperiul persan (Estera 4,1).

       Alte referințe biblice; Iob 42,6., Daniel 9,3.,Iona 3,5-6.

       Aceste exemple din Vechiul Testament pun în evidenţă atât o practică recunoscută de folosire a cenuşii cât şi simbolismul acesteia. Isus însuşi a făcut referire la cenuşă. Vorbind despre oraşele care au refuzat să se căiască de păcate deşi au fost martore ale minunilor şi au auzit vestea cea bună, Domnul spune: “Dacă în Tir şi Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi cenuşă, s-ar fi pocăit” (Matei 11,21).

       Biserica primară a continuat să folosească cenuşa din aceleaşi motivaţii simbolice. În cartea sa, De Poenitentia, Tertulian (160-220) prescria ca penitentul să trăiască “fără bucurie în asprimea unei pânze de sac şi în murdăria cenuşii”. Eusebius (260-340), vestitul istoric al Bisericii primare, relatează în a sa Istorie a Bisericii cum un apostat pe nume Natalis a venit la Papa Zephyrius îmbrăcat în pânză de sac şi cu cenuşă pe cap cerând iertare. Tot în acele timpuri, acelora cărora li se cerea să facă penitenţă publică, preotul le presăra cenuşă pe cap, după spovadă.

        În actuala liturgie din Miercurea Cenuşii, preotul binecuvântează cenuşa şi face cu ea semnul crucii pe fruntea fiecărui credincios, spunând: “Aminteşte-ţi, omule, că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce”, sau “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. La început, clericii şi bărbaţii aveau cenuşa presărată pe capetele lor, în timp ce femeilor li se făcea semnul crucii cu cenuşă pe frunte. În cele din urmă însă ritualul folosit pentru femei a ajuns să fie folosit şi pentru bărbaţi.

      În această sfântă perioadă a Postului ca pregătire pentru Paşti, trebuie să ne amintim semnificaţia cenuşii pe care am primit-o: plângem şi facem pocăinţă pentru păcatele noastre. Ne convertim din nou inimile la Domnul, care a suferit, a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră. Reînnoim promisiunile făcute la Botezul nostru, când am murit faţă de o viaţă veche şi am înviat la o nouă viaţă cu Cristos. În fine, având în minte faptul că împărăţia acestei lumi este trecătoare, ne străduim să trăim acum împărăţia lui Dumnezeu, aşteptând împlinirea ei în ceruri. În esenţă, murim faţă de noi înşine, şi înviem la o nouă viaţă în Cristos.

200902_01[1]Amintindu-ne de semnificaţia cenuşii şi străduindu-ne să trăim în conformitate cu ea în timpul Postului, trebuie să îi permitem Duhului Sfânt să ne îndrepte spre caritate faţă de aproapele nostru. În Post, actele de dăruire de sine din iubire faţă de cei aflaţi în nevoi trebuie să fie parte a pocăinţei, convertirii şi reînnoirii noastre, deoarece astfel de acte constituie solidaritatea şi dreptatea esenţiale pentru construirea împărăţiei lui Dumnezeu în această lume.

 
Adaptare după Pr. William Saunders – preot la parohia Fecioarei Speranţei din Potomac Falls şi profesor de catehetică şi de teologie la şcoala Notre Dame din Alexandria, SUA