biserica dublin

Our Lady of Lourdes Church,

Sean McDermott Street

Rugăciunea este muncă

Postat pe data de de către Pr.Eugen, în Categoriile: Articole, Religioase

Orice muncă este rugăciune, spun unii, şi au dreptate. Dar şi rugăciunea este muncă, şi chiar una din cele mai grele. Numai să încerci să-ţi aduni toată fiinţa şi să mergi în faţa lui Dumnezeu în rugăciune şi ar fi de ajuns să transpiri ca un cal nărăvaş, după un galop de 100 km. Căci mădularele şi simţurile noastre sunt ca nişte copii capricioşi şi neastâmpăraţi: abia ai reuşit să-ţi tragi mintea, privirea, auzul, ochii, mâinile, picioarele lângă tine şi, când să te apuci să te rogi, deja ai dispărut, ca măgarul în ceaţă. Mai ia-i de unde nu-s! Zburdă continuu, n-au stare, se iau la trântă, se vaită, se tăvălesc, iar când reuşeşti din nou să-i aduni înapoi, deja timpul a trecut şi trebuie să pleci. Abia ai deschis cartea de rugăciuni, şi trebuie imediat să te scarpini în cap şi pe spate. Exact acum, urgent, deşi până acum două minute nu te mânca nimic! Reiau rugăciunea, cu hotărârea să nu mă mai gândesc la nimic altceva decât la rugăciune. Stomacul începe să facă nazuri; îşi cere şi el drepturile naturale! N-apuc să mă ridic, să merg să-l omenesc cum se cuvine, că-mi amintesc că nu am răspuns la un mesaj pe facebook şi la două emailuri. E urgent. Mă aşez frumuşel, şi răspund cu toată delicateţea posibilă. Am terminat. În sfârşit! Soneria s-a declanşat. Sigur cineva îmi vrea binele şi mă caută să-mi dea o veste bună. Numai bine! Postaşul a adus facturile şi mă bucur: abia aştept să le deschid şi să merg bucuros să le plătesc.

Cum să te rogi, Vasilică, dacă mintea ta e la Vaslui, burta în frigider, ochii la reducerile de 90% din Mall, picioarele la Iaşi, auzul în pădure ascultând cântul unui greiere inexistent?

Închid cartea şi necăjit mă întreb: Mă mai rog sau nu mă mai rog? E rugăciunea grea sau eu sunt cel căruia îi e greu să stea în rugăciune? Care pe care? Cine va învinge: distragerile, mâncărimile, lenea, ploaia, căldura excesivă, bolile de care sufăr? Mă uit la carte, mă uit şi la mine! Mă aşez şi decid că orice ar mai apărea, nu-i voi mai da atenţie; mă voi ruga cu ochii închişi şi cu gândul numai la Dumnezeu. Încep să bolborosesc în taină rugăciuni vechi cât lumea. Spun jumătate şi aud cum cineva vrea să se roage împreună cu mine; o muscă îmi zbârnâie şi se aşază pe nas. Felicitări, îmi spun! Ne vom ruga în doi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu e un bondar, că sigur nu aş mai fi putut să-mi termin rugăciunea.

Termin şi mă întreb din nou: o fi fost bună rugăciunea asta? O fi bine primită de Domnul? Îmi amintesc de o vorbă de duh şi mă liniştesc: “De noi depinde să stăm în rugăciune: că e cald, că e frig, că ai chef, că n-ai chef, că simţi prezenţa lui Dumnezeu, că n-o simţi, tu roagă-te! Eficacitatea ei nu mai depinde de noi”, deşi aş putea fi puţin mai atent.

Ascultă, Doamne, căci robul tău vorbeşte!

Pr. Damian Pătraşcu