Preasfânta Inimă a lui Isus

Despre “Preasfânta Inimă a lui Isus”

Devoțiunea către Inima lui Isus este legată de numele sfintei Maria-Margareta Alacoque și a apărut pentru prima dată în Franța, în timpul secolului al XVII-lea. Maria-Margareta Alacoque s-a născut în data de 22 iulie 1647, în Franța. Tatăl ei a murit când ea a împlinit doar 8 ani.

Manifestând o mare devoțiune față de Preasfântul Sacrament al altarului, a primit o serie de revelații care au marcat-o decisiv. La 20 de ani, ea a avut prima viziune, apoi Isus i s-a arătat în repetate rânduri.

Pe lângă cele patru revelații, Mântuitorul a mai făcut o promisiune specială. Aceasta se regăsește într-o scrisoare, datată, probabil, mai 1668, scrisă de sfânta maică De Saumaise, fosta ei superioară, în care își amintește că, într-o vineri, în timpul împărtășaniei, Isus i-a zis:

“Din belșugul îndurării Inimii mele, îți promit că atotputernica mea iubire va dărui tuturor acelora ce se vor împărtăși consecutiv nouă prime vineri ale lunii, harul penitenței finale, prin care aceștia nu vor muri în dizgrația mea și lipsiți de sacramente, ci vor afla [în Inima Preasfântă] refugiu sigur în ultimul moment al vieții.”

În timpul revelațiilor, însuși Mântuitorul și-a arătat dorința de a se institui o sărbătoare în cinstea Inimii Sale, dorință împlinită de Papa Pius al IX-lea, care în 1856 a extins această sărbătoare la întreaga Biserică.

Papa Leon al XIII-lea consfințește neamul omenesc Preasfintei Inimi în 1899, iar papa Benedict al XV-lea o canonizează pe Margareta-Maria la 13 mai 1920. Ziua comemorării Sfintei Maria-Margareta Alacoque este 17 octombrie.

Inima lui Isus este izvor de îndurare pentru toți. Această sărbătoare „este simbolul iubirii lui Isus față de Tatăl, dar și al iubirii pentru fiecare dintre noi” a spus papa Benedict al XVI-lea. Sărbătoarea Sfintei Inimi este veche de 150 de ani: a fost extinsă de papa Pius al IX-lea la toată Biserica în 1856. Dar spiritualitatea Inimii lui Isus este veche de când creștinismul, având originea în străpungerea de către soldatul roman a coastei lui Isus răstignit pe Cruce. O rană din care au ieșit sânge și apă, “semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu”, cum s-a exprimat Benedict al XVI-lea.

Această devoțiune exprimă clar faptul că credința creștină este o relație personală cu Dumnezeu care s-a făcut vizibil în Fiul; a adora Inima lui Isus înseamnă, prin urmare, potrivit Papei Benedict, a intra în comuniune totală cu Domnul, a-și însuși voința, gândurile, cuvintele, sentimentele lui Cristos, a fi una cu „inima sa care vede” unde este nevoie de iubire, pentru a se deschide altora, mai presus de toate, celor suferinzi, departe de orice închidere în sine”, a mai spus Benedict al XVI-lea.

Enciclica “Haurietis Aquas” a Papei Pius al XII-lea a fost și este un document important, care a abordat în mod complet și profund subiectul devoțiunii către Preasfânta Inimă a lui Isus.

„Cinstirea Inimii Preasfinte a lui Isus este, pe de o parte, cultul iubirii cu care Dumnezeu, prin Isus, ne iubește, iar pe de altă parte este exersarea iubirii noastre către Dumnezeu și aproapele nostru. (…) Țelul este să înfăptuim și să perfecționăm acea iubire, care ne obligă lui Dumnezeu și fiecărei persoane. (Papa Pius al XII-lea – Enciclica Inimii lui Isus”).

Devoțiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus oferă învățătura despre adevărata iubire a lui Dumnezeu și profunda semnificație a vieții.