Lecturile zilei
miercuri, 4 februarie 2026
Miercuri din săptămâna a 4-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.
Lecturi: 2Sam 24,2.9-17; Ps 31; Mc 6,1-6
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Ziua Internaţională a Fraternităţii Umane (a 6-a)
LECTURA I
Eu am păcătuit, eu sunt vinovatul; dar turma aceasta ce a făcut?
Citire din cartea a doua a lui Samuel 24,2.9-17
În zilele acelea, regele David i-a zis lui Ioab, căpetenia celor viteji pe care-i avea: "Străbate toate triburile lui Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, să se facă recensământul poporului şi să ştiu care este numărul poporului!" 9 Ioab i-a dat regelui numărul de la recensământul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni viteji care mânuiau sabia şi în Iuda cinci sute de mii de oameni. 10 După aceea, lui David îi bătea inima pentru că numărase poporul. Şi a zis Domnului: "Am păcătuit mult în ceea ce am făcut! Acum, Doamne, nu lua în seamă, te rog, nelegiuirea slujitorului tău, căci m-am comportat ca un nebun!" 11 David s-a ridicat dimineaţa. Cuvântul Domnului a fost adresat lui Gad, vizionarul lui David, zicând: 12 "Mergi şi spune-i lui David: «Aşa vorbeşte Domnul: 'Îţi propun trei lucruri: alege pentru tine unul dintre ele şi eu îţi voi face!'»" 13 Gad s-a dus la David şi i-a zis: "Să vină peste tine şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea duşmanilor tăi care te vor urmări sau să fie trei zile de ciumă în ţară? Acum cântăreşte şi vezi ce să-i răspund celui care m-a trimis!" 14 David i-a răspuns lui Gad: "Sunt într-o mare strâmtorare! Să cădem în mâna Domnului, căci mare este îndurarea lui! Dar să nu cad în mâna oamenilor!" 15 Domnul a trimis ciumă în Israel de dimineaţă până la timpul hotărât. Şi au murit din popor de la Dan până la Beer-Şeba, şaptezeci de mii de oameni. 16 Îngerul şi-a întins mâna spre Ierusalim ca să-l nimicească. Dar Domnului i-a părut rău pentru nenorocirea aceasta şi i-a zis îngerului care nimicea poporul: "Ajunge acum! Retrage-ţi mâna!" Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebuseul. 17 David i-a zis Domnului când l-a văzut pe îngerul care lovea poporul: "Iată, am păcătuit! Eu am comis nelegiuirea! Dar turma aceasta ce a făcut? Mâna ta să fie împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 31(32),1-2.5.6.7 (R.: 1a)
R.: Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea.
1 Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea,
căruia i s-a acoperit păcatul!
2 Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala
şi în duhul căruia nu este prefăcătorie! R.
5 Eu ţi-am făcut cunoscut păcatul meu,
nu ţi-am ascuns fărădelegea mea.
Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele".
Şi vinovăţia păcatului meu tu ai iertat-o. R.
6 De aceea te roagă orice credincios
în timpul strâmtorării.
Chiar de s-ar dezlănţui potop de ape multe,
la el nu vor ajunge. R.
7 Tu eşti pentru mine un adăpost,
tu mă scoţi din strâmtorare,
mă înconjori cu cântări de bucurie
pentru eliberare. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) "Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează". (Aleluia)
EVANGHELIA
Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,1-6
În acel timp, Isus a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. 2 Fiind zi de sâmbătă, Isus a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: "De unde toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui? 3 Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?" Şi se scandalizau de el. 4 Dar Isus le-a zis: "Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui". 5 Şi nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor. Apoi, cutreiera satele din jur învăţând.
Cuvântul Domnului