Relaxarea care te ucide

de Vlad Ropotică

În atmosfera de vacanţă, oamenii privesc îngrijoraţi spre unele realităţi sociale, economice sau politice ca fiind surse de pericol şi nelinişte. Inflaţia, războiul, nesiguranţa locului de muncă par să tulbure aerul estival ca o furtună de vară. Însă adevăratul pericol pentru generaţia noastră nu stă pe front sau în cifrele bugetului ţării, ci într-un obiect şi o activitate ce par numai bune de relaxare.

Şi apropo de relaxare, poate aţi observat cum arată relaxarea astăzi. O relaxare tot mai ieftină şi tot mai toxică. Nu ai nevoie neapărat de vacanţe exotice sau de plăceri costisitoare. Ai nevoie doar de un telefon şi ceva internet. Restul vine de la sine. Filmuleţe, glume, faze tari, replici simpatice, live-uri şi lista poate continua. Degetul se mişcă deja automatizat şi oferă ochilor clip după clip. Scrollingul dă senzaţia de bine, de plăcere, de viaţă liniştită. Pe fundal însă, în spatele senzaţiei, creierul se otrăveşte, încet şi sigur. Şi tot mai greu de reparat.

Aceste activităţi pe care le credem relaxante nu fac decât să descarce cantităţi tot mai mari ale unei substanţe chimice (dopamina) responsabilă de plăcere. Algoritmii oferă un flux imprevizibil de satisfacţii rapide, inundând creierul cu dopamină şi creând nevoia de stimulare constantă. Tragedia vine apoi din succesiunea de stimuli, scurtând durata de concentrare. Specialiştii estimează la sub 10 secunde durata de concentrare pe care creierul nostru o are în acest moment al istoriei. Fără precedent de puţin.

Ajunşi aici, realizăm că nu mai suntem în stare să facem sarcini complexe, că uităm tot mai multe lucruri, că ne pierdem uşor răbdarea, că sărim de la o activitate la alta, ca de la un reel la altul. Ajungem la o suprastimulare a creierului care, în limbaj popular, îl prăjeşte. Practic, procesele cognitive profunde, acea cugetare carteziană, devin imposibile.

Spuneam de temerile noastre. Nu, nu războiul sau inflaţia. Nu crizele sau schimbările climatice. Nici măcar bolile sau moartea. Frica supremă a omului de azi a devenit frica de plictiseală. Nici o secundă nu trebuie să fie petrecută în plictiseală. Or, tocmai plictiseala dă minţii noastre răgazul de a se reface şi de a crea noi legături neuronale care să ne ajute să gândim mai bine şi mai creativ.

De la copiii de grădiniţă şi până la bunici, cu toţii riscăm să devenim captivi ai acestor activităţi “de relaxare”, speriaţi şi panicaţi ca nu cumva să ajungem în braţele plictiselii. Poate am avea nevoie mai mult să descoperim beneficiile plictiselii, mai ales că sarcinile care necesită efort susţinut pe termen lung devin aproape imposibil de finalizat, fiind percepute ca insuportabil de plictisitoare.

Somnul, sănătatea psihică şi fizică, eficienţa profesională, relaţiile familiale, toate se prăbuşesc. Este nevoie mai mult decât oricând să redescoperim lucrurile fireşti şi umane şi să luăm pauze consistente de tehnologie. Statele europene se trezesc şi actorii politici încearcă să pună stavilă mai ales pentru cei mai tineri şi vulnerabili. Dar această pandemie de scrolling toxic ne cuprinde pe toţi, indiferent de vârstă şi preocupări.

Ce e de făcut? Foloseam într-o discuţie recentă un termen – postul digital. Nu, nu doar în Postul Mare sau în Advent. Săptămânal. O zi fără tehnologie. Nu e uşor. Vom experimenta stări dure – un adevărat sevraj. Dar aceasta ne va da şi certitudinea stării noastre – o dependenţă tot mai ridicată. O altă soluţie sunt activităţile repetitive, plictisitoare aparent. Iar un catolic are aici un mare avantaj. Un avantaj pe care îl poate purta în buzunar. O floare, o rugăciune şi o armă, o adevărată relaxare, care nu are nici efecte adverse. De preferat clasic, cu bobiţe, şi nu digital. Un Rozariu zilnic devine chiar medicament.

Preluare din Lumina Crestunului – Iulie 2026

Articolul Precedent