Reflecţie la solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului

“Îmi lipseşte mersul pe străzi”.

Într-un interviu pe care papa Francisc l-a dat la 21 mai 2015 şi a apărut în cotidianul argentinian “La Voz del Pueblo” din Tres Arroyos (Buenos Aires) în ziua de 24 mai 2015, la întrebarea reporterului către Sfântul Părinte: “Ce vă lipseşte din viaţa dumneavoastră, de dinaintea alegerii ca papă?” Papa Francisc a răspuns: “Îmi lipseşte să ies în stradă. Da, îmi lipseşte libertatea de a merge pe străzi!”

Parafrazându-l pe Sfântul Părinte, am putea spune că şi lui Isus, după înălţarea lui la cer şi după ce s-a făcut prizonierul nostru din “taina altarului”, tot “mersul pe străzi” i-a lipsit şi îi lipseşte încă. De aceea, Isus, în “interviul” pe care l-a acordat călugăriţei flamande, din Liege, Belgia, sfânta Iuliana de Cornillon (1191-1258), în timpul unei adoraţii euharistice, i-a spus: “Îmi lipseşte mersul pe străzi”.

Pentru a da satisfacţie dorinţei arzătoare a Inimii lui Isus, “de a merge pe străzi”, Biserica, prin Sfântul Părinte papa Urban al IV-lea (1195-1264), în anul 1264, a instituit sărbătoarea “Corpus Domini”, sărbătoarea “mersului pe străzi a lui Isus”. Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Franţa, Germania, Ungaria şi Italia; ca mai apoi, prin papa Ioan al XXII-lea (1249-1334), în anul 1317, să o extindă la întreaga Biserică.

Înainte de a se înălţa la cer, după moartea şi învierea sa mântuitoare, Isus, ne-a mângâiat cu aceste cuvinte: “Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). În multe moduri a rămas Isus cu noi, dar astăzi Biserica doreşte să ne oprim numai la prezenţa euharistică a lui Isus între noi.

Mai întâi, Isus şi Biserica sa doresc tare mult să participăm la sfânta Liturghie, unde Isus vine zilnic pe altare, pentru a ne spune că ne iubeşte, pentru a se jertfi în mod tainic pentru noi, pentru a ne hrăni, pentru a ne întări, pentru a ne mântui, pentru a ne arătă că rămâne mereu cu noi, aşa cum a promis.

Pentru a confirma prezenţa sa reală, în ostia şi vinul de pe altare, Isus, în decursul veacurilor, a făcut miracole (clic aici) în mai multe locuri de pe glob, pentru a ne întări în credinţă în prezenţa euharistică şi pentru a ne conduce pe drumul mântuirii. Iată câteva exemple edificatoare:

În Franţa, în secolul V, unui bătrân care se îndoia de prezenţa reală în sfânta Împărtăşanie, când s-a apropiat de altar pentru a se împărtăşi, în loc de pâine şi vin, Isus i-a dat să vadă carne din care curgea sânge. Şi, când speriat, a început să strige: “Cred, Doamne, că pâinea este trupul tău şi în potir este sângele tău”, ostia a revenit la normal.

La Roma, pe când papa Grigore cel Mare (540-604) celebra sfânta Liturghie, o doamnă din nobilimea oraşului, în timp ce se apropia de sfânta Împărtăşanie, a început să zâmbească îndoielnic cu privire la prezenţa reală a lui Isus din euharistie, mai ales că ea pregătise pâinea pentru euharistie. Dar, chiar atunci, spre surprinderea tuturor, Isus, din pâine, s-a transformat în carne care sângera abundent. De atunci, acea femeie, cei prezenţi şi cei care au auzit de această minune nu s-au mai îndoit de prezenţa reală a lui Isus din sfânta împărtăşanie şi au primit-o cu mare credinţă, spre mântuire.

În anul 1228, în orăşelul Alatri, din provincia italiană, Lazio, în bazilica “Sfântul Apostol Paul”, a avut loc un miracol euharistic, ca răspuns al cerului, la îndrăzneala unei femei necredincioase, care, după ce s-a împărtăşit, a ascuns ostia în batistă. La puţin timp, ostia din batistă s-a transformat în carne sângerândă, spre surprinderea şi credinţa tuturor.

În biserica “Sfânta Cristina” din Bolsena, în 1263, a avut loc miracolul euharistic, numit al “corporalului însângerat”, care este păstrat şi astăzi în catedrala din Orvieto, miracol care a grăbit instituirea sărbătorii de astăzi. Un preot german, îndoielnic, pe nume Petru de Praga, în drum spre Roma, s-a oprit la Bolsena pentru a celebra sfânta Liturghie. După ce a rostit cuvintele: “Acesta este trupul meu”, pâinea s-a schimbat în trupul lui Isus sângerând, iar la pronunţarea cuvintelor: “Acesta este sângele meu”, vinul s-a schimbat în sânge, care fierbând, a acoperit tot corporalul. Această minune aduce şi astăzi credinţă în multe suflete îndoielnice. Exemplele pot continua până în zile noastre.

Apoi Isus tare mult doreşte să iasă din tabernacol şi să fie aşezat pe altare, pentru ca noi să-l privim şi să înţelegem cât de mult ne iubeşte. Să înţelegem că Dumnezeu: ni l-a dat să rămână pururi cu noi; ni l-a dat să ne fie hrană şi binecuvântare; ni l-a dat ca să ne fie însoţitor şi călăuză spre cer; ni l-a dat ca jertfă de ispăşire şi izvor de viaţă veşnică. Apoi Isus doreşte să iasă din tabernacol şi să fie aşezat pe altare, pentru ca el însuşi să ne privească şi să ne spună personal cât de mult ne iubeşte, cât de mult ne întăreşte credinţa şi cât de mult ne sfinţeşte. Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) spunea că cine îl priveşte pe Isus şi primeşte ca hrană ostia albă, devine şi el alb la suflet, aşa cum albe devin vieţuitoarele de la polii pământului, care au mereu în faţa ochilor albul zăpezii.

Dar, în sărbătoarea de astăzi, Isus euharisticul doreşte foarte mult ca noi să-l scoatem din tabernacole, de acolo unde el locuieşte ca “prizonier al iubirii” şi să-l purtăm pe străzile noastre, pe la locuinţele noastre, pe la ogoarele noastre, pe la locurile noastre de muncă, pe la locurile odihnei noastre trupeşti, pentru ca tuturora, care îl cunosc sau nu îl cunosc, care îl iubesc sau nu îl iubesc încă, să le spună el, cel dintâi (cf. 1In 4,19), cât de bine îi cunoaşte, cât de mult îi iubeşte, cât de mult vrea să-i ajute, cât de mult îi vrea lângă el în paradis. Isus euharisticul, “prizonierul sub cheie”, doreşte să-l scoatem din tabernacole, căci acum depinde numai de “mila” noastră, şi să-l purtăm afară din biserică, pentru a ne privi în ochi, pentru a ne binecuvânta pe noi şi natura întreagă, pentru a ne ajuta, pentru a ne vindeca de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti. Joia Verde, Joia corturilor înflorate, este Joia iubirii milostive a lui Isus euharisticul faţă de noi şi faţă de întreaga creaţie, dar şi răspunsul iubirii noastre recunoscătoare.

In rugăciunea de final a solemnităţii de astăzi spunem: “Primirea trupului şi a sângelui preţios ale lui Isus să ne fie, Doamne, în viaţa pământească, o tainică pregustare a bucuriilor veşnice”. Amin.

Pr. Ioan Lungu

Articolul PrecedentArticolul Următor