DOI SFINȚI – O SINGURĂ SFINȚIRE (Ioan al XXIII-lea)

CEREMONIA DE CANONIZARE a

 FERICIȚILOR IOAN al XXIII-lea și IOAN PAUL al II-lea, papi

ÎN DUMINICA DIVINEI MILOSTIVIRI, în PIAȚA SFÂNTULUI PETRU, Vatican, ora 10 am

 Profil biografic – Ioan al XXIII-lea – (1881-1963)

ANGELO GIUSEPPE RONCALLI s-a născut la Sotto il Monte, în Dieceza și Provincia de Brgamo, în 25 noiembrie 1881. Al patrulea din cei treisprezece copii, a fost botezat în aceeați zi. Prin grija uni părinte paroh remarcabil, Pr. Francesco Rebuzzini, a primit o educație profund  religioasă care îl va ajuta în momentele dificile și-l va inspira în munca de apostolat.

Primește Mirul și Prima Sfântă Împărtășanie în 1889 și întră în seminarul din Bergamo în 1892 unde face studii clasice și teologice până în anul al II-lea de teologie. În vârstă de 14 ani, începe să scrie reflecții spirituale pe care le va păstra până la moartea sa, reflecții care vor fi adunate mai târziu în Jurnalul unui suflet. Acesta a fost începutul practicării direcțiunii spirituale. Pe 1 martie 1896, directorul spiritual al seminarului din Bergamo, Pr. Luigi Isacchi, îl înscrie în Ordinul Franciscan Secular, pentru care face profesiunea pe 23 mai 1897.

Între 1901 și 1905 a studiat la Seminarul Pontifical Roman, unde a beneficiat de o bursa pentru seminaristi de la Dieceza de Bergamo. În același timp face un an de serviciu militar. A fost hirotonit preot la Roma pe data de 10 august 1904 în Biserica Sfintei Maria de pe muntele sfânt din Piazza del Popolo. În 1905, a fost numit scretar al noului Episcop de Bergamo, Monseniorul Giacomo Maria Radini Tedeschi. A slujit ca secretar până în 1914, însoțindul pe episcop în vizitele sale pastorale și participând la numeroase inițiative pastorale, inclusiv la un Sinod, a fost redactor la revista lunară La Vita Diocesana., a participat la pelerinaje și la diferite acțiuni sociale. Deasemeni, a predat Istoria, Patrologia și Apologetica în Seminar. În 1910, când a fost revizuit statutul Acțiunii Catolice, Episcopul i-a încredințat asistența spirituală a Femeilor Catolice(secțiune V). A scris pentru Ziarul Catolic de Bergamo, și a fost un harnic, profund și eficient predicator.

Aceștia au fost anii în care a avut un contact privilegiat cu episcopii viitori sfinți: Sfântul Carol Boromeu (a caruie Atti della Visita Apostolica, terminat la Bergamo în 1575 va fi publicat mai târziu), Sfântul Francisc de Sales și Fericitul Grigore Barbarigo. Deasemeni au fost ani cu o activitate pastorală prodigioasă alături de episcopul Radini Tedeschi. Până la moarte episcopului său în 1914, Părintele Roncalli și-a continuat slujirea preoțească de profesor în seminar și asistent spiritual la diferite asociații bisericești.

Când în 1915 Italia a intrat în război a fost chemat în armată ca medic sergent. Un an mai târziu, a ajuns capelan militar slujind la spitalele militare în spatele frontului și coordonând îngrijirea spirituală și morală a soldaților. La terminarea războiului a deschis o ”Casă pentru studenți” și a fost capelan pentru studenți. În 1919, a fost numit director spiritual al Seminarului.

Anul 1921 a marcat începutul celei de a doua etape a vieții lui: slujirea la Sfântul Scaun. Chemat la Roma de Papa Benedict al XV-lea să fie președintele pentru Itali a consiliului central al Societății pentru Propagarea Credinței, el a vizitat multe dieceze din Italia și a organizat cercuri misionare. În 1925 papa Pius al XI-lea l-a ales Vizitator Apostolic în Bulgaria ridicându-l la demnitatea episcopală cu scaun titular de Areopolis. În această calitate și-a ales motto Obedienta et Pax, ca program de viață.

Hirotonit episcop la Roma pe 19 martie 1925, ajunge la Sofia pe 25 aprilie. Ulterior numit primul Delegat Apostolic pentru Bulgaria, Arhiepiscopul Roncalli a rămas aici până în 1934, vizitând Comunitățile Catolice și promovând relații de respect reciproc, cu celelalte Comunități Creștine. A fost prezent și a oferit asistență de caritate la cutremurul de pământ din 1928. A îndurat în liniște neînțelegerile și dificultățile unei perioade marcate de stoparea progresului. A crescut în cunoașterea de sine și încredere și în abandonarea în Cristos răstignit.

Pe 27 noiembrie 1934 a fost numit Delegat Apostolic în Turcia și Grecia. Noua lui misiune acoprea o arie vastă. Biserica Catolică a fost prezentă în multe feluri în tânăra Republică Turcă în proces de reînnoire și de organizare. Slujirea sa pentru Catolici a fost exigentă și a devenit cunoscut pentru maniera sa respectuoasă și dialogul cu ortodocșii și musulmanii. La izbucnirea celui de al doi-lea Război Mondial era în Grecia, care a fost devastată de lupte. S-a preocupat de prizonierii de război și a ajutat la salvarea multor evrei oferindu-le vize de trecere acordate Delegația Apostolică. Pe 6 decembrie 1944, a fost numit Nunțiu Apostolic la Paris de către Papa Pius al XII-lea.

În timpul ultimelor luni de război și a primelor luni de pace, Arhiepiscopul Roncalli a asistat prizonierii de război și lucrat la refacerea stabilității vieții Bisericii din Franța. A vizitat sanctuarele din Franța și a participat la sărbătorile populare și la evenimentele mai religioase mai importante. S-a comportat cu multă atenție, prudență și încredere față de noile inițiative pastorale ale episcopilor și preoților din Franța. El a căutat în mod constant să promoveze simplitatea evanghelică chiar și în abordarea celor mai complexe probleme diplomatice. L-a ajutat foarte mult dorința lui de a fi preot în orice situație. Evlavia sa profundă s-a manifestat în momente prelungite de rugăciune și meditație.

A fost creat Cardinal pe data de 12 ianuarie 1953 iar pe 25 ianuarie numit Patriarh de Veneția. Era bucuros să se dedice în ultimii ani ai vieții sale unei slujiri pastorale directe, o aspirație dragă încă din timpul preoției. A fost un păstor înțelept și priceput, pe urmele Episcopilor sfinți pe care i-a venerat întotdeauna: Sf. Laurentiu Giustiniani, primul Patriarh de Veneția, și Sf. Pius al X-lea. Cu cât înainta în vârstă, încrederea lui în Dumnezeu sporea și mai mult, în contextul unei slujiri tot mai active, mai întreprinzătoare și mai pline de bucurie.

După moartea lui Pius al XII-lea, a fost ales Papă pe 28 octombrie 1958, luând numele de Ioan al XXIII-lea. În cei 5 ani de pontificat s-a dovedit în fața lumii întregi a fi o imagine autentică a Bunului Păstor. Blând și smerit, plin de energie și curajos, simplu și mereu activ, el a desfășurat diferite acțiuni spirituale și umane caritative, vizitând prizonieri și bolnavi, primind oamni de toate națiunile și religiile, arătând față de toți un rafinat spirit de fraternitate. Magisteriul sau social a fost cuprins în Enciclicile Mater et Magistra(1961) și Pacem in Terris(1963).

A convocat Sinodul Romei, a instituit Comisia pentru Revizuirea Codului de Drept Canonic, și a convocat Conciliul Vatican II. Ca Episcop al Romei, a vizitat parohiile și bisericile din centrul istoric și din periferii. Lumea vedea în el o reflexie a bunătății evanghelice și l-a numit ”Papa Bun”. Un profund spirit al rugăciunii l-a întărit. A fost ca o forță din umbră care a impulsionat miscarea de reînnoire a Bisericii, ca pacea celui care se încrede în totalitate în Dumnezeu. A urmat cu mult curaj căile evanghelizării a ecumenismului și a dialogului, și a arătat o grijă deosebită de tată în a ajuta pe copiii care au cea mai mare nevoie de ajutor.

A murit în dimineața zilei de 3 iunie 1963, a doua zi de Rusalii, cu un profund spirit de abandonare în Isus, dorind îmbrățișarea lui, însoțit de rugăciunile lumii întregi, care părea adunată la patul său de moarte pentru a respira împreună cu el iubirea Tatălui.

Ioan al XXIII-lea a fost declarat Fericit de către Papa Ioan Paul al II-lea pe 3 septembrie 2000 în Piața Sfântului Petru, pe timpul celebrărilor Marelui Jubileu al Anului 2000.

sursa: www.vaticana.va

Articolul PrecedentArticolul Următor