Întăriți în credință, speranță și iubire!

Acum, în contextul unei pandemii care a paralizat mersul firesc al lucrurilor şi a transformat deja stilul de viaţă al multor oameni, vreau să transmit un mesaj: Cuvântul lui Dumnezeu dă viaţa şi ne îndeamnă să ne întărim unii pe alţii în credinţă, speranţă şi iubire.

Legat de nesiguranţa declanşată în lumea întreagă de virusul acesta capabil să aducă moartea atât de aproape de noi înşine, dar şi de persoanele dragi nouă, mi-a venit în minte o istorioară pe care am auzit-o nu de mult:

“Un turist ce călătorea prin Franţa zilelor noastre, secularizată şi tot mai libertină, după ce a vizitat câteva muzee şi locuri cu o bogată valoare istorică, în drumul său a intrat într-o biserică. La ceas de seara, acolo în biserica aceea se celebra sfânta Liturghie. A rămas şi el prezent din inerţie şi a ascultat până la sfârşit celebrarea liturgică pentru că şi-a adus aminte din copilăria şi tinereţea lui că era şi el un creştin practicant. Desigur, a remarcat rapid că în biserică, la ora aceea când se celebra Liturghia, prezenţi erau doar cinci oameni; de fapt, mai bine spus, erau cinci femei în vârstă risipite prin băncile din faţă plus preotul.

Femeile au participat cu evlavie şi s-au împărtăşit cu trupul lui Cristos ţinând mâinile strâns împreunate. Se putea observa, povestea turistul, cum acele femei emană de lumina credinţei, erau cuprinse de o speranţă puternică şi de o legătură specială de iubire.

După sfânta Liturghie, turistul s-a dus în sacristie şi după ce l-a salutat pe preotul care de acum era şi el destul de în vârstă, cu părul încărunţit de trecerea anilor, l-a întrebat de ce mai celebrează sfânta Liturghie cu doar câteva femei în biserică, ce rost mai are să celebreze?

Şi părintele, cu o voce plină de încredere, i-a răspuns:

– Dragul meu, tu ai văzut doar cinci femei în vârstă prezente în biserică la sfânta Liturghie. Eu în schimb, am simţit că biserica era plină în acele momente; acele femei au adus cu ele la sfânta Liturghie atât de mulţi oameni încât, spiritual, biserica era plină. În gândurile şi în inimile lor i-au purtat pe copiii şi nepoţii lor, pe vecinii şi prietenii lor, pe toţi cei apropiaţi cărora le-au dorit binele şi pentru care s-au rugat la sfânta Liturghie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i ferească de orice rău trupesc sau sufletesc. Crede-mă, biserica a fost plină de prezenţa tuturor acelor persoane pe care femeile acelea cinci le-au purtat în gând şi în inimă!”

De ce am relatat această istorioară? Pentru simplu motiv că mai multe dieceze catolice (printre care şi cea în care activez eu ca preot) s-au conformat cerinţelor conducătorilor politici şi a guvernelor în faţa pericolului care se numeşte Coronavirus, şi au stabilit reguli în ceea ce priveşte activitatea pastorală din comunităţile de creştini. Da, mă simt ciudat, straniu chiar, când nu mai pot celebra sfânta Liturghie nici măcar pentru câţiva oameni ce vin la Biserică. Dar credinţa acestor oameni puţini, îmi permite să o asemăn cu aceea a celor cinci femei din istorioara de mai înainte, mă ajută să cred mai profund în milostivirea lui Dumnezeu, să sper mai mult că va fi bine şi să iubesc mai atent pe toţi.

Covid 19 ne poate face să ne trăim mai profund credinţa şi să înţelegem rostul rugăciunii zilnice şi al participării la sfânta Liturghie (cel puţin în Ziua Domnului – Duminica)

Covid 19 ne poate face mai atenţi unul cu celălalt, ne poate face să ne respectăm şi să dăm dovadă că iubirea este importantă, poate cea mai importantă trăire în acest timp de criză.

Covid 19 ne poate întări speranţa că şi această încercare va trece mai devreme sau mai târziu şi vom deveni creştini mai buni, mai înţelegători, mai conştienţi…

Pr. Paul-Cristian Niculăeşi

Articolul PrecedentArticolul Următor