Învață-i pe copii – O Poveste de Crăciun

Târziu într-un Ajun de Crăciun, obosit m-am așezat în scaunul meu confortabil. Copii erau în pat, cadourile împachetate, laptele și prăjiturile îl așteptau pe Moș Crăciun lângă șemineu. Așezat confortabil și admirând pomul cu decorațiile lui, simțeam ceva important părea că lipsește. N-a durat mult până ce luminițele sclipitoare ale pomului m-au ademenit spre somn. Nu știu pentru cât timp am dormit, dar deodată am simțit că nu mai sunt singur în încăpere. Mi-am deschis ochii și imaginează-ți surpriză; în fața mea chiar lângă pomul de Crăciun era însuși Moș Crăciun.

Era îmbrăcat din cap până în picioare cu blană, exact așa cum îl descriu poveștile, însă nu era bunicul grăsuț și vesel, bucuria nepoților din legendele de Crăciun. Omul ce stătea în fața mea arăta mai degrabă trist și dezamăgit. Din ochi îi curgeau lacrimi.  ”Moșule, ce s-a întâmplat?” întrebasem, ”De ce plângi?”

”Din cauza copiilor”, răspunse Moșul trist. ”Dar Moșule, copiii te iubesc, ” îi răspunsem. ”Oh, da știu că mă iubesc și iubesc și cadourile ce le aduc,” răspunse Moșul, ”însă copiii de astăzi par că au pierdut cumva adevăratul spirit al Crăciunului. Nu este vina lor. Doar că cei mari, mulți dintre ei nefiind ei înșiși învățați, au uitat să mai învețe mai departe copiilor lor.” ”Să-i învețe ce?” Am întrebat eu. Fața blândă a moșului devenise mai plăcută. Ochii lui au început să strălucească cu altceva decât lacrimi. Vorbea duios. ”Să-i învețe pe copii adevăratul sens al Crăciunului. Să-i învețe că dincolo de ceea ce vedem, auzim și simțim la Crăciun, este mult mai mult decât pare. Să-i învețe simbolismul din spatele obiceiurilor și tradițiilor de Crăciun pe care le observăm. Să-i învețe ce reprezintă acestea cu adevărat”. Moșul a băgat mâna în sacul său și a scos afară un pomuleț de Crăciun și l-a pus pe raftul de deasupra șemineului.

”Să-i învețe despre pomul de Crăciun. Verdele este a doua culoare a Crăciunului. Verdele bradului care nu își pierde culoarea în timpul iernii reprezintă speranța la viața veșnică în Isus. Acele lui arată în sus ca și omenirea să-și aducă aminte să își îndrepte gândurile spre cer”. Moșul a băgat din nou mâna în sac și a scos o stea strălucitoare pe care a așezat-o în vârful micului pom de Crăciun. ”Steaua era semnul ceresc al promisiunii. Dumnezeu a promis un Salvator lumii iar steaua este semnul împlinirii acelei promisiuni în noaptea în care s-a născut Isus Cristos. Să-i învețe pe copii că Dumnezeu întotdeauna își ține promisiunile, iar magii și cei înțelepți încă Îl caută.”, ”Roșul”, spuse Moșul, ” este prima culoare a Crăciunului”. A mai scos din sac o beteală roșie. ”Roșul este adânc, intens, aprins. Este culoarea sângelui vital ce ne dă viața și curge prin venele noastre. Este simbolul celui mai mare cadou primit de la Dumnezeu. Să-i învețe pe copii cum Cristos și-a dat viața, și-a vărsat sângele pentru ei ca ei să aibă viață veșnică. Când văd culoarea roșie să li se amintească de acest dar minunat.”

Moșul a găsit în sacul său un clopoțel și l-a așezat pe pomul de Crăciun. ”Așa cum oile rătăcite sunt ghidate înapoi către loc protejat prin sunetul clopoțeilor tot așa sună și astăzi să ne ghidăm către Bunul Păstor, care și-a dat viața pentru oile sale.” Moșu a pus o candelă pe același raft și a aprins-o. Lumina plăpândă emanată din flacăra ei micuță, a luminat camera. ”Strălucirea candelei reprezintă modul în care oamenii își pot arăta recunoștința pentru darul Fiului lui Dumnezeu, primit într-un ajun de Crăciun acum mult timp în urmă. Să-i învețe pe copii să-l urmeze pe Cristos…să facă binele. Să-i învețe să-și lase lumina lor să strălucească în fața oamenilor ca toți să o vadă și să îl preamărească pe Dumnezeu. Acesta este simbolul luminițelor din pom, sute de luminițe ce strălucesc, ele reprezintă lumina fiecăruia dintre copiii prețioși ai lui Dumnezeu, pentru toți să vadă.”

Din nou Moșul băgă mâna în sac și de această dată a scos o acadea în formă de baston cu dungi roșii și albe. În timp ce o așeza în pom, începu să vorbească ușor. ”Această acadea în formă de baston este tare, de culoare albă cu fâșii roșii. Tare pentru a simboliza Stânca Solidă, fundația Bisericii și fermitatea promisiunii lui Dumnezeu. Albă pentru a simboliza natura fără păcat a lui Isus. Iar cu fâșii roșii pentru a simboliza rănile lui Isus lăsate prin biciuire și sângele care curge pentru mântuirea noastră. Forma de baston este pentru a reprezenta pe Bunul Păstor care se apleacă în toate șanțurile lumii și se folosește de baston să-i ridice pe cei căzuți ca niște oi rătăcite.”

”Să-i învețe aceste lucruri pe copii.” Moșul a scos afară din sac o coroană frumoasă din crengi de brad proaspăt făcută, legată cu o fundiță roșie. ”Fundița ce leagă coronița ne amintește de legătura perfecțiunii, dragostea. Coronița încorporează toate lucrurile bune despre Crăciun pentru ca cei cu ochi să vadă și cu inimi să înțeleagă. Conține culorile roșu și verde și acele îndreptate spre cer. Fundița ne spune despre Cel care ne iubește și care s-a sacrificat pentru noi, iar prin sângele său vărsat ne-a învăluit spre viața veșnică. Chiar și forma coroniței este simbolică, reprezentând eternitatea și natura eternă a iubirii lui Cristos. Este un cerc, n-are început și n-are sfârșit. Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le înveți copiilor”. Am întrebat, ”Însă atunci cum rămâne cu tine Moșule?” Lacrimile îi dispăruseră și un zâmbet îi apăru pe față. ”Sunt și eu însuși un simbol. Reprezint spiritul bunăstării în familie și bucuria dăruirii și primirii. Dacă copiii vor învăța cele de mai înainte, nu e nici un pericol că voi fi lăsat în urmă”. ”Cred că încep să înțeleg”, am spus. ”De aceea am venit”, spuse Moșul. ”Ești un adult. Dacă tu nu înveți pe copii aceste lucruri, atunci cine?” – Autor Necunoscut

Articolul PrecedentArticolul Următor