“Platoșa” Sfântului Patrick
‹ Înapoi
17 Martie – Sf. Patrick – Patronul și Ocrotitorul Irlandei
”Platoșa” Sfântului Patrick este o Rugăciune pe care a compus-o chiar el în anul 433 în ajunul ”Confruntării” de pe Tara (Hill of Tara) când la convertit pe Regele Louiguire cu toți supușii lui .
Rugăciunea (Platoşa) Sfântului Patrick
Mă încredințez astăzi
Invocând cu toată încrederea Preasfânta Treime,
Cu credință în Unitatea Preasfintei Treimi,
Ție, Creatorul Cerului și al Pământului.
Mă încredințez astăzi
Puterii Întrupării lui Cristos şi a Botezului Său,
Puterii Răstignirii şi a Îngropării Sale,
Forței Învierii şi a Înălţării Sale,
Măreției Venirii Sale în Ziua Judecăţii.
Mă încredințez astăzi
Puterii dragostei Serafimilor,
A ascultării Îngerilor,
În speranța învierii spre răsplată,
În rugăciunile Patriarhilor,
În prorociile Profeţilor,
În propovăduirea Apostolilor,
În credinţa Mărturisitorilor,
În nevinovăţia sfintelor fecioare,
În faptele oamenilor drepţi.
Mă abandonez astăzi
Puterii lui Dumnezeu ca să mă povăţuiască,
Tăriei lui Dumnezeu ca să mă sprijinească,
Înţelepciunii lui Dumnezeu ca să mă înveţe,
Privirii lui Dumnezeu ca să vegheze asupra mea,
Urechii lui Dumnezeu ca să mă audă,
Cuvântului lui Dumnezeu ca să-mi dea grai,
Brațelor lui Dumnezeu ca să mă ocrotească,
Căii lui Dumnezeu care să rămână deschisă în faţa mea,
Scutului lui Dumnezeu ca să mă acopere,
Oștirilor lui Dumnezeu ca să mă apere,
Împotriva curselor diavolilor,
Împotriva ispitei patimilor,
Împotriva poftelor firii,
Împotriva tuturor celor ce gândesc să mă vatăme,
Fie ei aproape sau departe,
Fie ei mulţi sau puţini!
Chem astăzi toate aceste Virtuţi
Împotriva oricărei puteri vrăjmaşe şi nemiloase
Care ar putea să atace trupul şi sufletul meu,
Împotriva amăgirii profeților mincinoşi,
Împotriva legilor întunecate ale păgânătăţii,
Împotriva legilor false ale ereziei,
Împotriva înşelăciunilor idolatriei,
Împotriva lucrărilor vrăjitorilor sau druizilor,
Împotriva oricărei ştiinţe care subjugă sufletul omului!
Cristoase, apără-mă astăzi
De toată otrava, de foc,
De înec, de orice pericol de moarte,
Ca să pot primi răsplată bogată!
Cristoase fii cu mine, Cristoase fii în faţa mea,
Cristoase fii în spatele meu, Cristoase fii înlăuntrul meu,
Cristoase dedesubtul meu, Cristoase fii deasupra mea,
Cristoase fii la dreapta mea, Cristoase fii la stânga mea,
Cristoase fii în inima tuturor celor care se gândesc la mine,
Cristoase fii în gura tuturor celor care vorbesc cu mine,
Cristoase fii în fiecare ochi care privește la mine,
Cristoase fii în fiecare ureche care ascultă la mine!
Mă încredințez astăzi,
Invocând cu toată puterea Preasfinta Treime,
Cu credință în unitatea Preasfintei Treimi,
Ție Creatorule a Toate,
Scăparea este la Dumnezeu,
Izbăvirea este prin Cristos;
Mântuirea Ta Doamne să fie mereu cu noi. Amin.
Articolul PrecedentArticolul Următor