biserica dublin

Our Lady of Lourdes Church,

Sean McDermott Street

Festivalul popoarelor 2015

‹ Înapoi

Postat de Pr.Eugen, 26 Mai 2015

Coborârea Duhului Sfânt  sau Rusaliile, a reprezentat în ziua de Duminica 24 May 2015 un prilej de manifestare a bucuriei, a păcii și unității între oameni de orice naționlitate. În „St. Mary’s” Pro-Cathedral din Dublin ziua de Rusalii s-a desfășurat printr-o triplă celebrare: Sfânta Liturghie a Coborârii Duhului Sfânt, marcarea evenimentului Beatificării Arhiepiscopului de San Salvador -Oscar Romero și Festivalul Popoarelor.

DSC06566„Festivalul popoarelor” se sărbătorește în fiecare an din 2005 printr-o Sf. Liturghie specială celebrată de Arhiepiscopul de Dublin Diarmuid Martin împreună cu episcopii auxiliari, preoți din dieceză și capelani ai comunităților internaționale, la care de-a lungul anilor au  participat activ si cu entuziasm grupuri de etnici polonezi, lituanieni, africani, filipinezi, chinezi, indieni și în mod constant noi cei de naționalitate Română de ambele rituri (Romano-Catolic și Greco-Catolic). Credincioșii români au fost însoțiți de păstorii lor, Pr. Eugen Țîmpu și Pr. Coriolan Mureșan. Anul acesta a asistat și președintele Republicii Michael D. Higgins.

Însăși  paleta vie și multicoloră a costumelor naționale, purtate cu mândrie de mai toate grupurile etnice, a făcut vizibilă unitatea în diversitate a Bisericii Catolice, iar bucuria primirii Duhului Sfânt s-a exprimat prin sunetele armonioase ale cântărilor liturgice susținute de corul multinațional.DSC06631

Ca și națiune creștină nu  putem decât să ne exprimăm imensa mulțumire, desfătare sufletească și satisfacție, căci Sărbătoarea Coborarii Duhului Sfânt ne dă încă odată prilejul de a trăi harul unității și al păcii .

Urmând așadar exemplul apostolilor, care au primit darul vorbirii în diferite limbi pentru a predica și a face înțeles Cuvântul lui Dumnezeu, tot așa, și noi românii, împreună cu toți cei prezenți, am predicat prin insăși prezenta noastră și am înălțat rugăciuni  în diferite limbi pentru a-l primi cu inimile deschise pe Duhul Sfânt care să ne călăuzească în misiunea de a-l mărturisi pe Cristos.

Click aici  pentru galeria foto

    a consemnat Mihaela Loredana Chirvase