ISTORIA SĂRBĂTORII PORTIUNCULEI

În ziua de 2 august va fi sărbătoarea numită a Porţiunculei. În continuare, iată câteva date despre această importantă sărbătoare, celebrată cu mare fast în întreaga Biserică.

Maiestuoasa bazilică “Sfânta Maria a Îngerilor” în Porţiuncula, construită din ordinul papei Pius al V-lea începând cu anul 1569 şi care a fost ridicată la circa 4 kilometri depărtare de Assisi, cuprinde între zidurile sale vechea capelă numită Porţiuncula, legată de memoria sfântului Francisc de Assisi, aceasta fiind leagănul ordinelor franciscane.

Tocmai în acest loc, sfântul Francisc de Assisi a avut inspiraţia să ceară papei indulgenţa care a fost numită mai târziu, a Porţiunculei. Iată cum i-a venit sfântului Francisc această idee: într-o noapte din luna iulie a anului 1216, în timp ce se afla în genunchi în faţa altarului Porţiunculei cufundat în rugăciune, a văzut pe neaşteptate o lumină care strălucea pe zidurile capelei. Aşezaţi pe tron, înconjuraţi de o mulţime de îngeri, învăluiţi într-o lumină de nedescris, au apărut Isus şi sfânta Fecioară Maria. Mântuitorul l-a întrebat pe sfântul Francisc ce har ar dori pentru binele oamenilor. Sfântul Francisc a răspuns umil: “Deoarece acela care îţi vorbeşte este un păcătos mizerabil, o, Dumnezeule îndurător, el îţi cere milă pentru fraţii săi păcătoşi; iar toţi cei care vor intra în această biserică să aibă de la tine, Doamne, care vezi chinurile lor, iertare pentru păcatele comise”. “Ceea ce ceri tu, o, frate Francisc, este mare – îi spuse Domnul – dar de lucruri mai mari este demn şi vei obţine lucruri şi mai mari. Accept, deci, rugăciunea ta, dar cu condiţia ca tu să ceri vicarului meu de pe pământ, din partea mea, această indulgenţă”. Era indulgenţa iertării.

Pe când abia mijeau zorile, sfântul din Assisi, luând cu sine numai pe fratele Masseu din Marignano, plecă spre Perugia, unde se afla papa în acele zile. Pe scaunul lui Petru şedea în acele zile, după moartea papei Inocenţiu al III-lea, papa Honoriu al III-lea, om în vârstă, dar foarte bun şi pios, care dăduse tot ceea ce avea săracilor.

Pontiful, ascultând povestea din gura lui Francisc, îl întrebă pentru câţi ani cerea acea indulgenţă. Francisc răspunse că el nu cere ani, ci suflete, şi că voia ca oricine ar fi intrat în acea biserică, spovedit şi cu părere de rău, să fie dezlegat de toate păcatele sale, de vină şi de pedeapsă, în cer şi pe pământ, din ziua botezului până în ziua şi ceasul în care va fi intrat în acea biserică. Era vorba de o cerere neobişnuită, pentru că o astfel de indulgenţă se acorda numai celor care luau crucea şi plecau să lupte pentru eliberarea Sfântului Mormânt, devenind cruciaţi. Într-adevăr, papa îi spuse Sf. Francisc: “Nu este obiceiul curiei romane să acorde o astfel de indulgenţă”. Francisc continuă: “Ceea ce eu cer, nu este din partea mea, ci din partea Celui care m-a trimis, adică din partea Domnului nostru Isus Cristos”. În ciuda, deci, a reticenţei curiei, pontiful îi acordă cele cerute.

Fiind pe punctul de a pleca, pontiful îl întrebă pe Francisc – care era fericit pentru concesia primită – unde pleca fără un document care să ateste ceea ce primise. “Sfinte Părinte – răspunse Sfântul – mie îmi ajunge cuvântul Sfinţiei Voastre! Dacă această indulgenţă este opera lui Dumnezeu, el va face astfel ca să se cunoască şi să se răspândească opera lui; eu nu am nevoie de nici un document; acest document trebuie să fie Preasfânta Fecioară Maria, Cristos notarul iar îngerii martorii”.

Indulgenţa a fost astfel obţinută “vivae vocis oraculo”.

Traducere şi prelucrare de pe situl www.santiebeati.it
de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu

Articolul PrecedentArticolul Următor