Apa Sfințită

Folosirea apei sfințite în perioada timpurie a Erei Creștine¹ a fost atestată în documente ulterioare, prin sec. IV. în „Constituțiile Apostolice” (Constitutiones Apostolicae)² care a fost redactată în jurul anului 400 și care atribuie Sfântului Apostol Matei acest obicei de a o folosi.  O scrisoarea care are semnatura Papei Alexandru I, (care a trăit în secolul II și despre care se spune că a condus Biserica pe timpul împăratului Traian) dar care s-a dovedit a fi o apocrifă a timpurilor mai recente, vorbește de inițiativa de a de a folosi apa amestecată cu sare pentru binecuvântări și pentru purificarea caselor creștine de influențele rele. Deci, se poate spune că la începutul Erei Creștine, apa era folosită pentru purificare, o intrebuințare similară practicilor evreiești (care aveau ritualul de spălare la intrare în templu și chiar în case).

Prin secolul IV apar mărturii legate de folosirea apei sfințite atât în cadrul celebrarilor liturgice cât și în binecuvântările date de persoane sfinte. Sfântul Epifanie de Salamina⁴ povestește că în Tiberias, un oraș din Israelul de astăzi, un  om pe nume Iosif a turnat apă asupra unui posedat, după ce a făcut semnul crucii și a pronunțat aceste cuvinte asupra apei: „În numele lui Isus Cristos din Nazaret, crucificat, pleacă de la acest nefericit, tu duh necurat, și lasă ca să fie vindecat!”.⁵

Se știe că anumiți credincioși credeau că apa sfințită posedă proprietăți curative pentru anumite boli și că acest lucru era adevărat în special referitor la apa de botez. În anumite locuri era păstrată cu atenție pe tot timpul anului, și întrucât a fost folosită pentru botez, era considerată pură. Această credință s-a extins din Biserica din Est catre Biserica din Vest până când rar se întampla ca să fie vre-un botez fără ca oamenii să vină cu tot felul de vase ca să ia apă de botez, să o ducă și să o păstreze în casele lor, ori să ude câmpurile, viile și grădinile cu ea.

Apa baptismală nu era singura apă sfântă. Apa sfințită este întălnită la intrările bisericilor creștine, unde o persoană aparținând clerului bisericii stropea credincioșii care intrau în biserică, iar pentru acest motiv a fost numită “hydrokometes” (intrarea prin stropirea cu apă sfințită). Această apă era sfințită în funcție de cum era nevoie, în mod variat de la biserică la biserică. În Biserica de rit grec, se sfințea apa la începutul fiecărei luni. Este posibil ca acest obicei, după cum spune canonul 65 al Conciliului din Constantinopol din 691, să se fii stabilit pentru a substitui o sărbătoare păgână a începutului de lună.

În Biserica din Vest, obiceiul stropirii cu apă sfințită apare începând cu secolul IX. În acel timp Papa Leon al IV-lea a dat ordin ca fiecare preot, să binecuvânteze apa, în fiecare duminică la Sfânta Liturghie în biserică și să stropească credincioșii cu ea.⁶  De atunci, obișnuința de a folosi apa binecuvântată pentru a stropi credincioșii la Sfânta Liturghie s-a răspândit tot mai mult.

Apa însăși, are un rol important in istoria salvatoare a lui Dumnezeu. Cu apă toate lucrurile sunt spălate și reînnoite, este viața pentru natură și vegetație. Pentru oamenii Vechiului Testament, Dumnezeu a scos apă din stâncă. Apa Mării Roșii a fost despărțită în două pentru a elibera Poporul Ales din sclăvia Egiptului. Isus a fost botezat în apele Iordanului. El a umblat pe apă pentru a calma furtuna din Marea Galileii.⁷ 

În practica Bisericii Catolice, apa sfințită alături de alte obiecte religioase (cruciulițe, medalioane, imagini cu sfinți, rozarii, etc. –  după ce sunt binecuvântate) este considerată un sacramental (spre deosebire de sacramente care sunt înființate de Cristos, sacramentaliile sunt orânduite de Biserică.⁸ Toate obiectele binecuvântate trebuiesc tratate cu reverență și respect; iar când sunt stricate, sau în stare de nefolosință (apa sfințită, de exemplu, se toarnă într-o chiuvetă specială din sacristie numită sacrarium, sau obiectele se îngroapă) nu trebuiesc aruncate la gunoi.

Sarea din apa sfințită are rol de pîstrare și antiseptic. În timp ce aceste calități reduc într-o anumită măsură împrăștierea bolilor, atunci când apa sfințită e folosită de mai multe persone, folosirea sării are o semnificație mai mult simbolică decât practică. Sarea a fost parte a celebrărilor liturgice încă din timpurile pre creștine. Toate ofertele de fructe de primiție și jertfele de arderi de tot trebuiau asezonate cu sare. “Toate prinoasele tale de pâine sară-le cu sare; să nu lași jertfele tale fără sare, semnul legământului Dumnezeului tău; cu toate prinoasele tale adu Domnului Dumnezeului tău și sare”(Levitic 2.13). Profetul Elizeu, ironic a folosit sare pentru a îndulci izvorul la Ieriho(conf.4 Regi 2. 15-22). Sarea este un simbol al păstrări la distanță de coruperea păcatului și ca un simbol al gustului pentru cele sfinte. Atât în apa sfințită cât și în ritualul Botezului, sarea binecuvântată este un semn al exorcismului. ⁹

Apa sfințită, are trei semnificații: semn de pocăință, protecție de cel rău și ne reamintește de botez. Căința de păcate prin spălarea cu apă se reflectă in Psalmul 50 ;”Ai milă de mine, Dumnezeule după marea ta bunătate, și, după mulțimea îndurărilor tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăță-mă de păcatul meu”. De asemenea și Sfântul Ioan Botezatorul a chemat oamenii la pocăință printr-un ritual de spălare cu apă.

Apa sfințită, ne protejează de rău. În rugăciunea binecuvântării apei citim: “O Dumnezeule Atotputernic, creatorul vieții, a trupului si a sufletului, te rugăm să binecuvântezi această apă; pe care o folosim cu speranța că ne vei ierta păcatele și ne vei salva de tot răul  și puterea celui rău. O Doamne, în mila ta dă-ne nouă apa cea vie, izvorul vieții; eliberează-ne, trupul și sufletul de orice rău, și primește-ne in prezența ta cu inima curată”.

În cele din urmă, apa sfințită ne amintește de botezul fiecaruia dintre noi, când prin invocarea Sfintei Treimi și turnarea apei sfințite am fost eliberați de păcatul strămoșesc și de toate celelalte păcate, umpluți de har sfințitor, și primiți în Biserică ca fii și fice ale lui Dumnezeu.

1. Perioada de timp de la nașterea lui Cristos până în prezent.
2. „Constituțiile Sfințiilor Apostoli” este o colecție creștină formată din opt tratate, datate între anii 375-380 A.D, despre viața, disciplina, doctrina și devoțiunea creștinilor din primele timpuri ale creștinismului.
3. Cărți sau scrieri apocrife sunt cărți pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice (din grecul apokryphos care înseamnă ascuns,nesigur,secret)
4. Sfânt din secolul al IV-lea, episcop de Salamina, în Cipru, la origine evreu.
5. Contra haeres., lib. I, haer. Xxx
6. https://www.newadvent.org/cathen/07432a.htm
7. https://www.stmarybasilicaarchives.org/fromthearchivedesk/historyusageholywater/historyusageholywater.html
8. https://www.credinta-catolica.ro/manual-rc-sacramente/despre-sacramentalii/

9. https://www.rosarychurch.net/answers/qa112000c.html

Autori: Pr. Eugen Țîmpu, Maricel Apetrei

Articolul PrecedentArticolul Următor