CARLO ACUTIS și autostrada spre cer.

Vorbeşte mama: “Voia ca persoanele să înţeleagă importanţa Euharistiei”https://brcrd.com/media/Minuni euharistice

De Riccardo Benotti

“Scopul nu trebuie să fie Carlo, ci Isus. Dacă exemplul său poate să fie un ajutor pentru a ajunge la Isus, aşa să fie. Însă Carlo să nu devină scopul. Uneori există un pic de dezechilibru şi eu încerc mereu să repun lucrurile la locul lor”. Vorbeşte Antonia Salzano, mama lui Carlo Acutis declarat venerabil de papa Francisc în urmă cu câteva luni. Vieţii lui Carlo şi devoţiunii sale speciale faţă de Euharistie este dedicată şi documentarul “Segni” despre miracolele euharistice prezentat în avanpremieră internaţională în Filmoteca Vaticană.

Cum aţi primit decizia papei Francisc de a-l face venerabil pe Carlo?

A fost o surpriză frumoasă. Nu aşteptam această decizie în timpi aşa de rapizi. Am fost bucuroşi pentru toţi credincioşii lui Carlo din lume, care ne scriu încontinuu. Primim email din toate colţurile planetei. Decizia papei a fost motiv de mângâiere pentru toţi cei care, tineri sau educatori, fac referinţă la Carlo ca model de evanghelizare.

Ce tip de scrisori primiţi?

Multe cereri de rugăciune, atestări de haruri şi de posibile minuni pe care Biserica va trebui să le examineze. Cereri de material pentru cateheţi, colegii, şcoli, parohii. Sunt mulţi cei care vor să vorbească despre Carlo.

Au fost deja constatări de minuni?

Noi primim atestări ale persoanelor care au primit haruri, cu documentaţii medicale. Biserica va evalua şi va stabili dacă există una care să fie potrivită pentru beatificare.

Este greu să fiţi mama lui Carlo?

Dacă nu mă sfinţesc şi eu, într-un viitor fiul meu va trebui să vină să mă găsească în purgator! Fără îndoială este o responsabilitate, dar îmi face mare plăcere cât de mult bine face Carlo. Văd ajutorul concret pe care-l aduce atâtor persoane. Expoziţia despre miracolele euharistice a fost găzduită în toate cele cinci continente. Primim mărturii ale persoanelor care s-au convertit sau s-au reapropiat de credinţă după mulţi ani în Asia, în Africa, în Australia, în Statele Unite, în America Latină, în Europa. Este ceva extraordinar. Văd roadele a ceea ce a făcut, deşi a trăit numai 15 ani. A lăsat mult din el.

Cum s-a născut în Carlo această iubire specială faţă de Euharistie?

A început să primească Împărtăşania la 7 ani. De atunci, n-a lipsit niciodată la întâlnirea cotidiană cu Liturghia şi un picuţ de adoraţie euharistică înainte sau după celebrare. Pentru el era fundamentală: dacă făceam o călătorie, preocuparea sa era să găsească o biserică aproape de hotel. Această iubire faţă de Euharistie, pe care el o numea “autostrada mea spre cer”, l-a făcut să fie prezent în viaţa parohială. Pe la vârsta de 11 ani, i s-a cerut să fie ajutor al catehetului şi apoi catehet. Şi-a dat seama despre cât de multe persoane nu frecventează sacramentele şi nici duminica, despre ignoranţa care există în jurul anumitor teme. Deci a creat o expoziţie deoarece considera că era un mijloc eficace pentru a zgudui conştiinţele, pentru a trezi persoanele care trăiesc Euharistia ca rutină. Voia să zguduie sufletele şi roadele au existat. Petrecea ore pentru a pregăti pancarte şi scrieri, în timpul verii se dedica la asta în loc să iasă cu prietenii. A fost o jertfă dar l-am lăsat s-o facă, şi pentru că nu scădea viaţa sa de elev. Ţinea ca persoanele să înţeleagă importanţa Euharistiei.

Ce amintire există în familie despre Carlo?

Fraţii s-au născut la patru ani după moartea sa. Aud vorbindu-se despre el, îl roagă, îl simt aproape. Sunt copii deosebit de evlavioşi: se ceartă pentru cine să recite rozariul în fiecare zi! Figura lui Carlo o trăiesc senin. Din păcate n-au putut să-l cunoască personal, dar îl au mereu cu ei.

Ce aşteptări aveţi pentru procesul de beatificare?

Carlo spunea că se fac cozi kilometrice pentru a asista la un concert sau la un meci de fotbal, dar în faţa tabernacolelor este golul. Noi suntem mai norocoşi decât cei care au trăit cu Isus, pentru că putem să coborâm de la etaj şi să mergem în biserica mai apropiată pentru a avea Ierusalimul cu noi. Carlo ţinea ca persoanele să înţeleagă acest dar imens. Dumnezeu este cu noi şi acesta trebuie să fie motiv de fericire şi speranţă pentru toţi. Chiar şi atunci când trebuie să suportăm crucile, deoarece Carlo spunea că “pe Golgota vom urca toţi”. Putem să ne sfinţim în timpul acestui drum.

(După agenţia SIR, 12 ianuarie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Articolul PrecedentArticolul Următor