Sf. Blaziu – 3 februarie
‹ ÎnapoiPostat de Pr.Eugen, 03 Februarie 2014
SFÂNTUL BLAZIU
episcop martir
(+316 cca.)
“L-ai auzit pe Domnul care zicea:”Paşte oile mele+, adică jertfeşte-te pentru oile mele”[1].
Cu aceste cuvinte, Augustin amintea că exerciţiul ministeriului episcopal este, înainte de toate, participare la pătimirea Domnului Isus. Şi aşa a fost şi pentru Blaziu din Sebaste.
Despre acest sfânt armean, singura informaţie istorică certă, ajunsă până la noi, este că a fost martirizat pe când era episcop de Sebaste. Cât priveşte restul, trebuie să ne mulţumim cu foarte frumoasa relatare a pătimirii sale, din punct de vedere istoric puţin sigură, dar foarte interesantă.
Blaziu, pentru sfinţenia vieţii, a fost ales ca episcop al comunităţii creştine din oraşul său. Acceptând această misiune în acel timp nu însemna o cinste, ci însemna depunerea candidaturii pentru martiriu. Nefiind prudent a trăi în oraş din cauza persecuţiilor, Blaziu trăia într-o grotă ascunsă într-un mărăciniş. Dar drumul trasat de cei care alergau la el pentru a primi sfatul şi îndrumările sale, a făcut foarte cunoscut ascunzişul său.
Când guvernatorul Agricola şi-a dat seama că Blaziu convertea persoanele cu faima sfinţeniei şi a minunilor sale mai mult decât dacă ar fi predicat prin pieţe evanghelia lui Cristos, a decis să-l înlăture.
Episcopul nu a opus nici o rezistenţă gărzilor venite să-l ridice din grotă. S-a prezentat senin în faţa guvernatorului şi a confirmat că era creştin şi capul comunităţii şi că nu avea nici o intenţie de a-şi renega credinţa.
După condamnare, a fost dus într-o celulă în aşteptarea morţii, dar chiar şi aici a început o procesiune de persoane dornice să-l vadă şi să-l asculte pe sfânt. O mamă i-a adus copilul ce era pe moarte din cauza unui os de peşte pe care îl înghiţise şi acum îl sufoca. Prizonierul l-a binecuvântat şi copilul s-a vindecat. Buna mamă nu ştia cum să-i mulţumească şi i-a oferit o candelă pentru a-i lumina celula în timpul nopţii şi puţină pâine şi carne ca hrană. De aici a apărut tradiţia de a binecuvânta cu două lumânări încrucişate gâtul credincioşilor în sărbătoarea sa.
Agricola a voit să pună capăt acestei procesiuni a poporului şi a poruncit ca sfântul să fie înecat în lacul din apropierea localităţii. Ştirea a făcut înconjurul cetăţii şi malurile lacului s-au umplut de spectatori. Blaziu, mergând pe apă, s-a dus la mijlocul lacului şi a cerut funcţionarilor imperiali să facă la fel prin protecţia zeilor lor, dar aceştia n-au reuşit. Atunci, el a revenit pe malul lacului şi s-a predat din nou în mâinile lor. Readus în carceră şi acuzat de magie, este condamnat la decapitare, în luna februarie a anului 316. Edictul din Milano, cu care împăratul Constantin dăduse libertate deplină celor ce profesau credinţa creştină, nu sosise încă în Armenia, unde conducerea îi revenea lui Licinius. Acesta, deşi subscrisese edictului, totuşi prefera să-l ignore şi, din rivalitate faţă de împărat, a declanşat în teritoriile care erau sub jurisdicţia sa o sălbatică persecuţie împotriva creştinilor.
Cultul sfântului Blaziu s-a răspândit foarte mult în Orient şi în Occident, atingând maximum de strălucire în timpul evului mediu. Blaziu a rămas viu în tradiţia creştină, nu numai pentru mărturia martiriului său, dar şi pentru faptul că aminteşte de aspectul matern al Bisericii care are grijă de cei săraci şi de cei bolnavi.
Sf.Augustin, Discursuri. Cit. din Liturgia orelor.