Vizită la comunitatea românilor catolici din Irlanda – Aprilie 2006
‹ ÎnapoiPostat de Administrator, 10 Decembrie 2013
În acest an, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în biserica “Our Lady of Lourdes” din Dublin, Irlanda, a răsunat, pentru prima dată după mai mult de patru ani de când s-a format comunitatea romano-catolică, “Ecce sacerdos”, în seara de Miercurea Sfânta când a început vizita Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, însoţit de pr. Lucian Păuleţ, cancelar episcopal.
Cu bucurie şi emoţie profundă, credincioşii români s-au pregătit pentru aceste celebrări. Prezenţa Preasfinţitului a dat o lumină nouă şi o însufleţire nemaipomenită în sufletul celor ce sărbătoreau Învierea Domnului departe de casă şi de cei dragi.
În zilele premergătoare, sute de credincioşi s-au perindat pe la confesional, anul acesta dăruirea pr. Eugen Ţâmpu fiind întărită de prezenţa celor doi oaspeţi.
În Joia Sfânta, după ce a participat la Liturghia crismei în procatedrala din Dublin împreună cu arhiepiscopul Diarmuid Martin şi cu ceilalţi episcopi şi preoţi ai diecezei, Preasfinţitul Aurel a prezidat Liturghia de Cina Domnului, în limba engleză, în biserica parohială împreuna cu pr. Michael Casey – parohul comunităţii irlandeze şi un adevărat frate şi prieten al românilor – pentru ambele comunităţi. Credincioşii români au participat cu multă însufleţire şi la ceremoniile din Vinerea Mare după care au plecat în tăcere la casele lor. În seara Învierii, cu şi mai multă însufleţire, românii s-au îndreptat unul câte unul în tăcere, cu lumânări în mână, către biserica din centrul Dublinului. Au venit nu numai din toate cartierele oraşului, dar şi din celelalte oraşe unde locuiesc ei şi chiar şi din Irlanda de Nord. În scurt timp biserica a devenit neîncăpătoare. Magia nopţii de Înviere, cuvântul Domnului ce a răsunat în sufletele celor peste 700 de credincioşi prezenţi nu pot fi descrise. Lumina Învierii a inundat biserica şi sufletele tuturor. Un grup de tineri inimoşi au sacrificat din puţinul lor timp liber pregătindu-se pentru a vesti Învierea Domnului şi mântuirea omului prin cântec.
Sărbătoarea a continuat în aceeaşi atmosferă şi în ziua de Paşti şi zilele următoare. După fiecare sfântă Liturghie, curtea bisericii era plină de români dornici să-şi împărtăşească bucuria trăită şi să-şi astâmpere setea de noutăţi.
Pe parcursul vizitei sale Preasfinţitul Aurel s-a întâlnit cu arhiepiscopul Diarmuid Martin, cu care a discutat aspecte privind comunitatea românilor catolici din Irlanda.
În următoarele zile, după ce au vizitat şi câteva familii la casele lor, şi câteva obiective turistice, Preasfinţitul Aurel împreună cu pr. Lucian au plecat vineri, 21 aprilie, dar ecoul vizitei lor rămâne, iar noi sperăm că astfel de vizite dătătoare de sperată şi încredere se vor repeta.
Petru şi Mihaela Balaşcă